Incident electoral la o secție de votare. Un clujean a descoperit că cineva votase în locul lui / Reacția Poliției
- Scris de Nicu Mitrea
- 09 Iun 2024, 16:23
- Eveniment
- Ascultă știrea

În data de 9 iunie, la secția de votare nr. 147, a avut loc un incident electoral semnificativ.
Un bărbat care dorea să-și exercite dreptul la vot a constatat cu surprindere că rubrica sa de pe lista electorală era deja semnată de către o altă persoană.
Incidentul a fost imediat sesizat autorităților electorale prezente la fața locului, care au luat măsuri pentru a documenta situația și a iniția o anchetă.
"La data de 9 iunie, la secția de votare nr. 147 a fost sesizat un eveniment electoral cu privire la faptul că în momentul în care un bărbat a dorit să-și exercite dreptul la vot a constatat că pe lista electorală, la poziția în care apărea numele său, era deja semnată rubrica de către o alta persoană", a transmis IPJ Cluj.
Conform procedurilor legale, cercetările au fost demarate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot.