Foto Mircea Abrudean, la Tokyo: „Vizita din această săptămână a contribuit în mod concret la întărirea parteneriatului Strategic dintre România și Japonia”

Mircea Abrudean, la Tokyo: „Vizita din această săptămână a contribuit în mod concret la întărirea parteneriatului Strategic dintre România și Japonia”
| Foto: Facebook.com/Mircea Abrudean
Mircea Abrudean, la Tokyo: „Vizita din această săptămână a contribuit în mod concret la întărirea parteneriatului Strategic dintre România și Japonia”
Mircea Abrudean, la Tokyo: „Vizita din această săptămână a contribuit în mod concret la întărirea parteneriatului Strategic dintre România și Japonia”
Mircea Abrudean, la Tokyo: „Vizita din această săptămână a contribuit în mod concret la întărirea parteneriatului Strategic dintre România și Japonia”

Clujeanul din fruntea Senatului s-a aflat zilele acestea în vizită oficială în Japonia, unde s-a întâlnit cu mai mulți oficiali niponi.

Concluziile gazdelor au fost clare: vizita din această săptămână efectuată de Mircea Abrudean a contribuit în mod concret la întărirea Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia.

Am început întrevederile bilaterale în Tokyo, Japonia. Președintele nipon al Camerei Reprezentanților: «România trebuie să se bazeze pe Japonia în mod util. Spuneți-ne cum putem să ajutăm. Este momentul vostru să străluciți!»

După Ziua României de la Expo Osaka, am avut plăcerea de a discuta cu Președintele Camerei Reprezentanților din Dieta Japoniei, Fukushiro Nukaga. Am fost surprins să aflu cât de multe știe despre România. A fost în țară în 1989 și de atunci urmărește constant evoluțiile din România.

A avut o contribuție activă la stabilirea Parteneriatului Strategic cu Japonia. L-am invitat să efectueze o vizită de lucru la București și să identificăm modalitățile prin care să aducem cooperarea parlamentară româno-japoneză la nivelul Parteneriatului Strategic, prin Forumuri de specialitate în energie, inovare, educație și economie.

La întrevederea cu viceministrul parlamentar pentru afaceri externe, Akiko Ikuina, am mulțumit pentru sprijinul oferit Ucrainei și Republicii Moldova în contextul agresiunii ruse din Ucraina.

Viceministrul a transmis că partea japoneză dorește să crească cooperarea economică cu România prin intermediul Expoziției de la Osaka. Viceministrul și-a arătat aprecierea față de vizita pe care am efectuat-o săptămâna aceasta în Japonia, pentru că întărește și mai mult Parteneriatul Strategic dintre țările noastre. În ambele întrevederi, am pledat pentru:

• continuarea sprijinului Japoniei în contextul aderării României la OCDE, un obiectiv strategic al țării noastre;
• o mai mare implicare a Japoniei în arhitectura de securitate de la Marea Neagră;
• potențialul României ca principal hub logistic în perspectiva reconstrucției Ucrainei;
• participarea crescută a sectorului privat japonez în proiectele Inițiativei Celor Trei Mări;
• aprofundarea parteneriatului UE-Japonia în domenii precum securitate, amenințări hibride, investiții, conectivitate, știință, tehnologie și inovare.

Ambii înalți demnitari au ajuns la aceeași concluzie: vizita din această săptămână a contribuit în mod concret la întărirea Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia”, a transmis Mircea Abrudean.

Comenteaza
OSZAR »