Sute de elevi au participat la simularea examenului de admitere la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTNC), la sfârșitul săptămânii trecute, în cele două centre din Cluj și Baia Mare.
Peste 7.000 de elevi din clasele a II-a din județul Cluj susțin, săptămâna aceasta, probele scrise din cadrul Evaluării Naționale la finalul clasei a II-a.
Ministrul Educației Daniel David a afirmat că "nu poți aduce tineri buni în sistem la un salariu de debutant care nu-i permite să trăiască de pe o lună pe alta".
Studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au obținut rezultate remarcabile la Concursului Național Studențesc de Mecanică „Andrei G. Ioachimescu”, desfășurat la Brașov.
O echipă de studente de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) se numără printre câștigătorii premiilor FIX Cluj.
Ministrul Daniel David va prezenta luni, 19 mai, la doar o zi după turul al doilea al alegerilor prezidențiale, un raport cu privire la educația și cercetarea din România, despre realizări și noi reforme în domeniu.
UBB Cluj a găzduit ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Joseph E. Stiglitz de la Columbia University, laureat al Premiului Nobel.
Studiul PISA evaluează din trei în trei ani capacitatea elevilor de a rezolva probleme și de a identifica soluții pentru situații similare celor din viața reală, în cadrul a trei domenii: lectură, matematică și științe.
ISU Cluj recrutează candidați pentru participarea la concursurile de admitere organizate în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale și care pregătesc personal pentru nevoile MAI.