Sabău, încântat de atitudinea echipei la meciul cu Dinamo: "Au arătat că și-au dorit"
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Mai 2025, 17:55
- Sport
- Ascultă știrea

Antrenorul Universității Cluj a ținut să evidențieze modul în care elevii săi au evoluat în repriza secundă a partidei.
Conduși încă de la jumătatea primei părți și rămași fără căpitan, eliminat, dar și fără portarul titular, accidentat, "studenții" au întors scorul și s-au impus cu 3-1. Succesul reprezintă un pas uriaș făcut spre calificarea în cupele europene, iar modul în care jucătorii au evoluat în actul secund l-a bucurat pe antrenorul Universității Cluj.
"Mi-a plăcut reacția echipei din a repriza a doua. O echipă care te domină în superioritate numerică, au arătat că și-au dorit. Vreau să îi felicit. Așa trebuie să se vadă la o echipă care crede că poate realiza ceva.
Ne-a ieșit, am avut unele situații și în prima repriză. Am avut două bare, situații de ultimă pasă. Când iese totul bine, trebuie să fi mulțumit ca antrenor. A contat foarte mult starea de spirit și am făcut cinste jocului de fotbal.
Cam toate au fost la limită. Anul acesta se pare se echilibrează. Am înțeles ce înseamnă pentru noi Europa, pentru imaginea acestui club, pentru jucători", a spus Sabău, potrivit Digisport.